Simptomele coronavirusului pot fi resimțite săptămâni întregi de la momentul testării pozitive și în cazul persoanelor anterior sănătoase, care nu au reprezentat un caz sever, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, scrie CNN.
Image: © GettyImages

Simptomele coronavirusului pot fi resimțite săptămâni întregi de la momentul testării pozitive și în cazul persoanelor anterior sănătoase, care nu au reprezentat un caz sever, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, scrie CNN.

După examinarea a 292 de persoane pozitive, 35% dintre acestea au declarat că nu și-au revenit complet nici după două sau trei săptămâni de la momentul testării. Printre respondenţii simptomatici care au raportat că se mai confruntă cu simptome de COVID, 26% aveau între 18 şi 34 de ani, 32% au fost între 35 şi 49 de ani, iar 47% peste 50, scrie Mediafax.

Tusea, oboseala şi dificultăţile de respiraţie au fost printre simptomele care au persistat săptămâni întregi după momentul testării.

Raportul CDC concluzionează că recuperarea după infecţia cu COVID, poate fi prelungită chiar şi la adulţii tineri, fără condiţii medicale cronice. Studiul a fost făcut pe persoane care aveau peste 18 ani şi s-au testat pentru COVID-19 la o vizită în ambulatoriu.

Sursa: digi24.ro


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.