Belgia intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

duminică, noiembrie 1st, 2020
Belgia intră de duminică în carantină totală, timp de o lună, pe fondul crizei de personal medical şi a paturilor de la ATI. Spitalele şi laboratoarele de testare şi-au depăşit capacitatea, iar numărul internărilor zilnice se dublează la fiecare opt zile, relatează Mediafax.

Belgia intră de duminică în carantină totală, timp de o lună, pe fondul crizei de personal medical şi a paturilor de la ATI. Spitalele şi laboratoarele de testare şi-au depăşit capacitatea, iar numărul internărilor zilnice se dublează la fiecare opt zile, relatează Mediafax.

În ciuda faptului că este una dintre cele mai bogate ţări şi are unul dintre cele mai puternice sisteme de sănătate din Europa, națiunea de 11 milioane de locuitori, care găzduieşte principalele instituţii ale Uniunii Europene şi sediul NATO, are a treia cea mai mare rată a mortalităţii cauzate de coronavirus pe plan mondial (raportată la numărul populației), fiind depășită doar de San Marino şi Peru, potrivit datelor Universităţii John Hopkins.

Ţara riscă să rămână fără paturi de terapie intensivă disponibile până la sfârşitul săptămânii viitoare, după ce numărul pacienţilor cu Covid-19 trataţi în unităţile de terapie intensivă a crescut de la 525 pe 21 octombrie, la 1.057, joi.

Restricțiile care intră în vigoare

Belgia se regăseşte din nou în epicentrul dezastrului pandemic, iar pentru a stopa fluxul internărilor în spitale, autorităţile au anunţat, vineri, o serie de restricţii. Printre acestea se află închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, precum şi interzicerea parţială a vizitelor la familie şi prieteni. Telemunca va fi obligatorie în cazul tuturor activităților unde se poate aplica.

Şcolile vor rămâne, de asemenea, închise timp de două săptămâni.

Restricţiile de circulație pe timpul nopţii erau deja în vigoare, iar barurile şi restaurantele au fost închise încă de la începutul acestei luni.

Măsurile vor intra în vigoare începând de duminică, 1 noiembrie, şi vor fi revizuite peste o lună. Unele restricții – cum ar fi închiderea magazinelor neesențiale și a saloanelor de coafură – rămân însă în vigoare până la jumătatea lunii decembrie.

Sursa: digi24.ro

 


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.