Pandemie Covid-19
Omenirea se confruntă, în acest moment, cu o pandemie de Covid-19, confirmată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a infectat peste 130 000 de persoane şi a ucis peste 5.000. Pandemia este, totuşi, „controlabilă”, conform OMS, dacă guvernele ţărilor afectate iau în serios această ameninţare. Guvernul bulgar a decretat, deja, starea de urgenţă, Italia e în carantină, iar Japonia pregăteşte deja măsuri drastice în acest sens. În România, Avocatul Poporului a solicitat instituirea stării de urgenţă. Decretarea stării de urgență de către preşedintele Klaus Iohannis presupune luarea unor măsuri drastice, precum şi posibilitatea restrângerii unor drepturi fundamentale.
În cazul României, decretarea „stării de urgenţă” este reglementată, în primul rând, în Constituţie, la articolul 93, sub titlul „Măsuri excepţionale”.
ARTICOLUL 93
- (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
- (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora
După cum se poate observa, textul constitutional precizează că instituirea, de către şeful statului, a stării de asediu sau de urgenţă se face „potrivit legii”. Despre ce „lege” este vorba, în acest caz?
Preşedintele României decretează starea de urgenţă, dar decretul trebuie contra-semnat de prim-ministru
Legea tratează la pachet ambele situaţii – „de urgenţă”, respectiv „de asediu”, situaţii relativ înrudite, dar complet diferite, din punctul de vedere al cauzelor şi, mai ales, al efectelor produse.
Bref: „urgenţa” reprezintă o treaptă inferioară, din punct de vedere al gravităţii situaţiei, comparativ cu starea de „asediu”, care, prin însăşi denumirea ei, sugerează că vorbim de o situaţie extrem de delicată.
Ambele „stări” se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.
Se va putea guverna prin ordine şi ordonanţele militare, care devin un soi de „supra-OUG”-uri
În plus, pe durata stării de urgenţă, ordonanţele militare şi ordinele emise au caracter obligatoriu, de lege.
Articolul 9
Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite.
De asemenea, „la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare”, conform textului ordonanţei.
Autorităţile militare şi publice pot limita sau interzice circulaţia maşinilor, a persoanelor, să emită „permise de liberă circulaţie”, să efectueze controale, razii, să evacueze persoane, să raţionalizeze alimente, să închidă staţii de benzină, restaurante, cafenele, cluburi şi chiar „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”.
Alte măsurile care pot fi „dispuse” pe durata stării de urgenţă includ închiderea frontierei de stat şi rechiziţionarea de bunuri.
Sursa: digi24.ro