Fondurile bogate din Golf vânează chilipiruri, pe măsură ce prețurile activelor scad. Fondul Suveran din Arabia Saudită și Mubadala din Abu Dhabi vor să cumpere active a căror valoare a fost afectată puternic de pandemie, relatează Financial Times. Mai mult, fondurile suverane intenționează să investească în domenii promițătoare precum asistența medicală, tehnologia și logistica.
Fondul saudit de investiții, în valoare de 320 de miliarde de dolari, administrat de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, așteaptă oportunități de investiții. Riadul analizează cum să gestioneze situația pentru a reduce efectul crizei pe termen lung, dar vrea să și beneficieze de situația actuală la nivel global, au declarat oficiali pentru Financial Times.
Fondul saudit a făcut deja o serie de investiții în ultimele săptămâni, de la operatorul de croazieră Carnival până la grupuri petroliere precum Shell sau Total.
Coronavirus
De asemenea, și-a propus să achiziționeze clubul englez de fotbal Newcastle United, pentru care va plăti peste 370 de milioane de dolari.
Și Mubadala, cel mai mare fond suvernan de investiții din Abu Dhabi, vrea să profite de această situație. Cu o valoare de aproximativ 230 de miliarde de dolari, acesta are în vedere inclusiv investiții în sectoare precum tehnologia medicală din SUA, Europa și China.
Ambele fonduri suverane au fost finanțatori-cheie ai Vision Fund al SoftBank, cu un aport de 15, respectiv, 45 de miliarde de dolari.
Sursa:digi24.ro