Focar de Covid-19 la un spital din Timișoara

joi, iulie 9th, 2020
Este focar de COVID-19 la Spitalul CFR din Timișoara din cauza unei asistente care nu a crezut în existența noului coronavirus. Declarația îi aparține chiar medicului Virgil Musta.
Image: © GettyImages

Este focar de COVID-19 la Spitalul CFR din Timișoara din cauza unei asistente care nu a crezut în existența noului coronavirus. Declarația îi aparține chiar medicului Virgil Musta.

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a declarat:

„Din păcate, este regretabilă această atitudine și nu numai că nu crede și a participat la o serie de activități fără a purta mască, deci nu a respectat regulile pe care noi le recomandăm populației, dar nici în spital nu a vrut să respecte aceste reguli, venind cu febră. Până când a fost depistată că are febră și tușește, ea a contaminat cadre medicale din spital și chiar și bolnavi, astfel că avem mai multe cazuri contaminate de către această persoană.

Conducerea unității medicale face deja o anchetă în acest caz. Mai mult, ancheta epidemiologică a celor de la Direcția de Sănătate Publică este în continuare deschisă, astfel că numărul infectărilor poate fi mai mare până la finalizarea acesteia.

 

Sursa: digi24.ro


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.