Vestea a fost dată de premierul Italiei, Giuseppe Conte, într-o conferință de presă susținută împreună cu ministrul sănătății.
Bolnavii sunt doi turiști chinezi din Wuhan, soț și soție, aflați de zece zile în Italia. Mai precis au ajuns la Milano, în data de 23 ianuarie.
După ce au vizitat mai multe orașe din Italia, au venit și la Roma și miercuri seară au acuzat simptomele specifice virusului. Au fost imediat preluați de o ambulanță și transportați la Institutul Național de Boli Infecțioase din Roma. Aici, cei doi au fost plasați în carantină, iar hotelul în care s-au cazat este în centrul unei operațiuni de verificare. Camera în care au dormit cei doi turiști a fost sigilată și va fi decontaminată.
Măsuri ulterioare ar putea fi aplicate și persoanelor care au intrat în contact cu cei doi turiști.
Cursele din și înspre China, anulate
Pe de altă parte, toate cursele aeriene din și înspre China au fost anulate.
Dar cinci zboruri din Beijing, Shanghai, Hangzhou, Chongqing, Guangzhou sunt deja pe drum și sosirile sunt prevăzute vineri dimineață, între 5:22 și 7:00, la Roma și Milano. Rămâne de văzut ce măsuri vor adopta autoritățile.
Tot în Italia, în orașul-port Civitavecchia, nu departe de Roma, un pachebot cu şapte mii de pasageri la bord a trebuit să fie reținut la cheu mai mult de o zi până ce au fost gata analizele pentru doi pasageri de la bord, suspectaţi de infectare cu virusul misterios. Testele au infirmat însă diagnosticul.
Însă tocmai când toată lumea respira ușurată, a apărut această conferință de presă în care autoritățile au confirmat primele două cazuri reale, altele decât cele de pe nava de croazieră.
Apariția acestor cazuri nu este una surprinzătoare, au spus oficialii, ținând cont că în Europa sunt deja zece cazuri. Era doar o chestiune de timp. Situația este una serioasă, dar poate fi ținută sub control a spus ministrul sănătății italian, Roberto Speranza.
Epidemie Coronavirus
Epidemia provocată de coronavirusul din China a fost declarată joi seara urgență globală de Organizatia Mondială a Sănătății, în condițiile în care se extinde tot mai mult în afara țării asiatice. E un eveniment extraordinar, aşa îl şi definește OMS. Cele mai noi date arată că 38 de oameni au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore, aceasta fiind cea mai mare rată zilnică de la izbucnirea bolii.
Până acum, au murit în total 170 de oameni.
Sunt peste 8000 de cazuri de îmbolnăvire confirmate oficial, în China şi alte 20 de ţări. SUA au confirmat primul caz de îmbolnăvire al unei persoane care n-a fost niciodată în ţara asiatică.
Editare web: Luana Păvălucă