Este primul Paște în izolare, primul Paște fără familii reunite, primul Paște cu străzile goale și primul Paște în care lumina Învierii a ajuns, în multe case, cu trei-patru ore înaintea sfintei slujbei de Înviere. Este un Paște altfel. Totul, din cauza situației fără precedent create de pandemia de coronavirus.
Image: © GettyImages

Coronavirus

Slujba de Înviere a fost oficiată, sâmbătă noapte, în toate lăcaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române de către preoţi şi personal clerical, dar fără a fi prezenţi credincioşi. Prezenţa acestora în biserici sau în apropierea acestora a fost interzisă prin ordonanţele militare, pentru a fi ei înșiși în siguranță și pentru a nu intensifica răspândirea virusului.

Ca în fiecare an din 2009 încoace, Lumina Sfântă a ajuns, totuși, de la Ierusalim cu o aeronavă specială care a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Este o tradiție care nu a fost întreruptă nici în vremuri grele ca acestea. Totuși, au fost reguli pe care preoții au fost nevoiți să le respecte cu strictețe. Astfel, lumina a ajuns la parohii, iar slujitorii bisericii, alături de voluntari, au mers la credincioși.

Sursa: digi24.ro

Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.