Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar

luni, martie 23rd, 2020
Raluca Turcan a solicitat Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online, în contextul coronavirusului

Raluca Turcan a solicitat Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online, în contextul coronavirusului: ”Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor.

Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”.

Vicepremierul precizează că există trei scenarii în privința anului școlar: ”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”.

Raluca Turcan spune că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.