Comisia Europeană a semnat un contract de 63 de milioane de euro cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir, pentru circa 30.000 de pacienți din țările membre, inclusiv România. Veklury este primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19.
Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, pentru a răspunde nevoilor imediate.
Remdesivir
„În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat fără încetare cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19. Ieri, la mai puțin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienți. Comisia face tot ce îi stă în putință pentru a asigura accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul de ieri reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli”, a spus Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate.
Sursa: digi24.ro