SUA dezmint că au achiziţionat din China măşti destinate Franţei

sâmbătă, aprilie 4th, 2020
Guvernul Statelor Unite nu a achiziţionat nicio mască care urma să fie livrată Franţei de către China", a declarat pentru AFP un înalt responsabil al administraţiei americane.  
Image: © GettyImages

Guvernul Statelor Unite nu a achiziţionat nicio mască care urma să fie livrată Franţei de către China”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al administraţiei americane.

„Informaţiile care susţin contrariul sunt complet false”, a adăugat oficialul citat sub rezerva anonimatului.

Coronavirus

Bătălia globală pentru măşti care să protejeze personalul din prima linie a luptei împotriva coronavirusului a transformat piaţa mondială într-un „Vest Sălbatic“, Statele Unite fiind dispuse adesea să supraliciteze pentru a obţine produse pentru care erau deja semnate alte contracte, spun oficiali europeni, conform unui material transmis vineri de Reuters.

În Franţa şi Germania, oficiali de rang înalt spun că Statele Unite plătesc mult peste preţul pieţei pentru măşti produse de principalul fabricant, China, uneori câştigând contracte prin oferirea unor preţuri mai mari chiar şi după ce cumpărătorii europeni credeau că afacerea e încheiată. „Banii sunt irelevanţi.

Americanii plătesc orice preţ pentru că sunt disperaţi“, a declarat pentru Reuters un responsabil de rang înalt din blocul conservator german CDU-CSU al cancelarului Angela Merkel.

După izbucnirea pandemiei, guverne din Europa, America şi din alte zone încearcă cu disperare să-şi asigure stocuri pentru personalul medical, de îngrijire şi populaţie. Acum, când numărul de cazuri la nivel global a depăşit un milion, iar epidemia explodează în SUA, competiţia pentru preţioasele stocuri a devenit şi mai acerbă.

Sursa:adevarul.ro


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.