Un singur tratament este eficient până acum împotriva cazurilor grave de COVID

vineri, octombrie 16th, 2020
Multe oraşe europene se confruntă cu o creştere importantă a numărului pacienţilor COVID-19 care au nevoie de îngrijiri în unităţile spitaliceşti de terapie intensivă, a spus directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Image: © GettyImages

Acesta a avertizat, vineri, că secțiile de ATI ar putea atinge limita capacității de funcționare în săptămânile următoare, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Totodată, șeful OMS a precizat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care funcționează în cazurile grave de COVID-19.

”Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de COVID-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie”, a remarcat Tedros.

În privinţa terapiilor, șeful OMS a menţionat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care şi-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de COVID-19, declaraţie ce survine la scurt timp după ce OMS a anunţat rezultate sub aşteptări pentru patru terapii testate la nivel mondial în cadrul studiului denumit ”Solidaritate”.

Sursa:digi24.ro


Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. În cazuri rare, acestea pot conține inadvertente. fotografia, preturile și discounturile au caracter informativ iar unele specificații sau descrieri pot conține erori de operare. Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Continuarea navigării se consideră acceptare a politicii de cookies.