Noua Zeelandă anunță că a stopat răspândirea comunitară a virusului și că practic coronavirusul a fost eliminat. Au fost doar câteva cazuri noi în ultima perioadă, iar numărul total este destul de redus: sunt sub 1500 de persoane infectate şi 19 decedaţi. Țara a raportat un singur caz nou duminică, potrivit BBC.
Premierul Jacinda Ardern a declarat că virusul a fost „în prezent” eliminat. Știrile vin cu câteva ore înainte ca Noua Zeelandă să relaxeze o parte dintre restricțiile impuse. De marți, unele activități neesențiale din afaceri, asistență medicală și educație se vor putea relua.
Totuși, premierul Ardern îi avertizează pe cetăţeni să nu relaxeze măsurile de distanţă socială şi de igienă deoarece virusul poate oricând să recidiveze. Mesajul guvernului este clar. „Redeschidem economia, nu şi vieţile sociale ale oamenilor”, a spus Ardern.
Directorul general al Sănătății din Noua Zeelandă, Ashley Bloomfield, a declarat că numărul redus de cazuri noi din ultimele zile „oferă încredere că ne-am atins obiectivul de eliminare din comunitate”.
El a avertizat că „eliminarea” nu înseamnă că nu vor exista cazuri noi, dar înseamnă că virusul este sub control. „Am câștigat această bătălie”, a mai completat premierul Ardern, însă aceasta a spus că țara „trebuie să rămână vigilentă”.
Sursa:digi24.ro